MakeMeBrand.ro - Campanii de Advertoriale si Optimizare Google

duminică, 24 noiembrie 2013

Inca o saptamana

         Că puţin timp mai am zilele astea de scris. Săptămâna a trecut fără mari evenimente,  nu am descoperit câmpia aia din Pinocchio în care îngropi un galben să crească un copac cu bani, încă, dar ajung eu şi acolo.
         Săptămâna asta a fost despre tentaţii, mi-a fost foarte greu să îmi ţin banii în buzunare, eu care acum 7 zile predicam despre cărţile împrumutate m-am topit complet când m-am întâlnit cu volumele lipsă din Harry Potter si mi-am luat două, mai am de luat două însă o să dau bani pe ele fără regrete. Când ai găsit o carte pe care o poţi citi de vreo 4 ori la rând, în care descoperi de fiecare dată altceva, nu strică să o ai prin casă.
         Tot săptămâna asta am decis să adaug în cutiile mele aurii şi banii pe care nu prevăzusem că o să-i primesc, cred că pentru salariaţi în categoria asta ar intra bonusurile şi primele, alea neprevăzute în contract, pe care nici nu visai să le iei.
         La mine intră aici bani din chestii neplanificate pe care înainte îi împrăştiam rapid în maxim două magazine. Mă gândesc că u i-am avut în vedere la planificarea bugetului de cheltuieli aşa că nu o să le simt lipsa, faptul că nu îi consum nu mă afectează şi lor le stă foarte bine în fondul de siguranţă care se târâie spre maturitate adică 3000 de lei.
         Pentru săptămâna viitoare vreau să fac rost de o cutie nouă, destinată surselor suplimentare, mi-am ales ca activitate de terapie individuală în gestionarea stresului croşetatul şi tricotatul, îmi place să fac lucruri de genul acesta şi se pare că se pot vinde destul de binişor. Până acum am ţinut şi banii proveniţi pe linia asta la grămadă cu veniturile surpriză dar cred că e nevoie de mai multă organizare, trebuie să ştiu cât investesc în materiale şi ce îmi rămâne la finalul aventurii aşa că prima cutie frumoasă care mi trece prin faţa ochilor a mea o să fie.
         Tot săptămâna viitoare trebuie să mă apuc de agenda pentru anul următor, vreau una frumoasă, făcută special pentru mine aşa că acum trec inventariez mai multe variante, o să vă arăt rezultatul. Şi trebuie să fac şi listele de cumpărături pentru Crăciun, nu de alta dar nu îmi place aglomeraţia din magazine în apropierea evenimentului.
         Alte planuri măreţe nu am, e ultima săptămână de noiembrie şi abia aştept să văd cât transfer din cutia de lună în fondul de siguranţă în week-end-ul următor.


duminică, 17 noiembrie 2013

inca 7 zile

Acum o săptămână mă gândeam că indiferent cât m-aş strădui nu mai am ce să tai de pe listele de cheltuieli. Mda sigur cum să nu.
         Azi a trebuit să petrec ceva timp în bucătărie şi am băgat de seamă câţi bani se duc fix în găleata de gunoi sub forma prosoapelor de hârtie. Să ne înţelegem, nu voi renunţa niciodată de tot la ele, pentru că există lucruri la care nu pot fi înlocuite cum ar fi uscarea instant a unui obiect dar cred că e suficient să folosesc unul singur pentru ultimul retuş nu 10 pentru a scoate toată apa de pe masă de exemplu.
         Este cazul să ne întoarcem la cârpele clasice, care nu sunt chiar cârpe ci prosoape de pânză sau haine vechi pe care le aruncam fără să le mai dau o şansă. Mă îndoiesc serios că podelele mele vor suferi că sunt şterse cu o fostă rochie şi nu cu un mop are rezistă maxim două spălări.
         Tot în domeniul bucătăriei trebuie să învăţ să aproximez mai adecvat cantitatea de  fructe şi legume de care avem nevoie într-o săptămână, pentru că m-am săturat să arunc jumătate dintr-un măr şi să  folosesc restul  în plăcinte pentru că am prea multe în casă şi încep să se strice.
         Mi-am mai dat seama că totuşi dau prea mulţi bani pe cărţi, în fond tot plătesc abonamentul la internet, ar trebui să folosesc mai bine resursa asta. Ar fi minunat să pot apela la o bibliotecă dar cred că am mai multe cărţi eu decât cea locală aşa că mă bate gândul să mă reorientez şi să  identific alţi cumpărători de caret din zonă, mă gândesc că într-un grup de 20 de oameni între care să circule cărţile am avea cu toţii ce să citim şi investiţia ar scădea considerabil, dar oricum nu am atât de mult timp pentru citit momentan sau mă rog, am suficiente cărţi pentru timpul meu deci sunt în siguranţă pentru o vreme.
Tot săptămâna asta am descoperit utilitatea listelor, nu numai de cumpărături ci a listelor în general, pentru că dacă ai lucrurile scrise în faţa ochilor parcă îţi este mi uşor să le duci la capăt, îţi intră mai bine în cap ideea că le ai de făcut.
         Din seria reuşitelor m-am întors la sistemul celuilalt buzunar, pentru că am luat o pauză mă simt uşor dezamăgită de cei 29 de lei  salvaţi dar peste vreo lună s-ar putea să îmi placă suma totală strânsă.

         

duminică, 10 noiembrie 2013

Castiga mai mult

         A doua parte a primei reguli este să câştigi mai mult decât cheltuieşti.
         Ştiu e imposibil, munceşti deja şi salariul nu are şanse să crească secolul acesta, aşa că de unde să câştigi mai mult?
         1. Nu mai pierde timpul, mă refer acum la mine care  mă apuc să fac ceva şi apoi mă trezesc că mă plimb de o oră pe facebook zâmbind la poze cu animăluţe. Ca atare fac mai puţin decât aş putea şi câştig mai puţini bani. Peste drum de biroul meu este un magazin în care este angajată o tanti, e vânzătoare, media clienţilor este de 3 pe oră fiecare stând maxim 5 minute înăuntru, o dată nu am văzut-o făcând altceva în afară de a se plânge la vânzătoarea de alături care are fix acelaşi  dever de cât de greu merge treaba. Amu’ serios în ăştia 2 ani de când mă tot uit eu la ea avea timp să croşeteze marele zid chinezesc sau să înveţe chineza dar credeţi să a făcut-o?
          2. Lucrează cu tine , e un lucru al fel de important şi de greu ca un serviciu, îmbunătăţeşte-te,  consideră-te un instrument de făcut bani, nu crezi că trebuie să profiţi de fiecare ocazie să devii mai bun? Să înveţi ceva nou? Să devii cel mai bun pe un segment de ofertă?
         3. Construieşte-i o reţea de oameni, nu contează ce faci tu, vorbeşte cu alţii din domeniul tău şi din domenii conexe, în loc să vezi telenovele sau meciuri schimbă o vorbă cu cineva fie şi pe reţele de socializare. Nu mi-am pus niciodată firmă la intrarea în birou, foarte rar oamenii intră de pe stradă să ceară sfaturi cuiva despre care nu au auzit, indiferent ce le trebuie vor întreba prietenii, rudele sau internetul la cine ar trebui să apeleze. Dacă tu trăieşti într-un turn cine crezi că te va recomanda pentru o nouă slujbă sau un alt contract?
         4. Mai fă ceva,  o slujbă part time sau de week-end, una în care să nu fii legat de un program fix, fiecare se pricepe la ceva, profită de lucrurile la care te pricepi tu, scrie, desenează, găteşte, croşetează, plimbă câinii, distribuie pliante, pune 2 sau 3 ore pe zi în plus sau sacrifică-ţi sâmbăta, nu pentru o viaţă ci până vei reuşi să te descurci cu banii. În fond la ce îţi trebuie o sâmbătă liberă în care să îţi faci griji că nu poţi plăti facturile când ai putea face efectiv ceva să te ajuţi?
         5. Dacă ai unde ieşi în evidenţă la lucru, fă totul impecabil, poate primeşti o avansare, poate concurenţa te vede şi decide să te „fure”,  ceva tot se va întâmpla şi dacă pleci nu trânti uşa, nu se ştie când ai nevoie de o referinţă bună de la foştii angajatori.
         Cam atât cu prima regulă a redresării financiare.


Cheltuieli mai mici

            Aşa cum spuneam  primul pas este să cheltuieşti mai puţin decât câştigi. Poate ţi se pare imposibil dar nu e tocmai aşa.
         1. Verifică fiecare factură pe care o ai de plătit, stabileşte dacă nu cumva plăteşti prea mult pentru un serviciu care nu îţi trebuie. Verifică-ţi abonamentele de telefon, internet şi televiziune.
         Eu sunt acum legată de un abonament de telefonie mobilă care nu mă ajută, plătesc pentru lucruri pe care nu le utilizez, în fiecare lună rămân neconsumate peste 1000 de minute şi destul de mult trafic de internet. Va trebui să menţin contractul încă un an de zile însă la împlinirea termenului voi trece pe unul mai mic. Se vor salva cam 40 de lei pe lună. E puţin? Într-un an sunt 480 de lei, în doi ani 960 de lei pe care îi voi da pentru ceva inutil şi care ar fi arătat foarte frumos în contul de economii.
         Verifică-ţi abonamentele, ai nevoie de abonament la anumite canale tv numai pentru un film pe lună? Ai nevoie de abonament la filme pe net pentru un serial care apare peste 3 luni la tv? Ai nevoie de contribuţia aia modică de 3 euro pe lună  orice site ai tu în program?
         Dacă răspunsul este nu , discută cu furnizorul, schimbă programul sau pune capăt abonamentului.
         2. Cumpără-ţi un carneţel, unul mic pe care să îl poţi lua cu tine oriunde, oricând. Notează fiecare lucru pe care l-ai cumpărat şi preţul lui imediat ce l+ai luat, altfel o să uiţi. Crede-mă am încercat eu pe bază de memorie şi chiar am una excelentă, tot îmi apar nişte pauze în sensul că nu îmi amintesc diverse.
         Bonus data viitoare te vei gândi de două ori înainte de a-ţi cumpăra o ojă adorabilă pe care nu o vei folosi decât o dată sau Dumnezeu ştie pe ce or da bărbaţii banii la fel de aiurea ca şi noi.
         3. După treaba asta o să vezi şi care îţi sunt obiceiurile şi o să vrei sigur să schimbi ceva la ele. Îţi iei în fiecare zi o cafea şi un covrig la lucru? Nu-i aşa că eşti adorabilă cum strângi tu cureaua?
La fârşitul  lunii verifică pe ce s-au dus banii, o să descoperi uluită că ţi-ai cumpărat cafea de 100  de lei şi covrigi de 60. Par să exagerez ? Sunt 1920 de lei pe an pe care îi pierzi pe calea asta.
Sau,  că mă tot raportez la experienţa mea, te trezeşti că mănânci în oraş în fiecare zi la prânz pentru că asta trebuie să mănânci. Alegi un meniul zilei să zic că e numai 10 lei, vrei să calculăm împreună cum se duc cel puţin 200 de lei pe lună pe tema asta? Spun cel puţin pentru că sigur o să vrei şi o apă sau un suc cu mâncarea aia şi mai adăugăm un 100 de lei. Nu-i aşa că priveşti cu alţi ochi pacheţelul pe care ţi-l dădea mama la şcoală?
4. Caută o bancă bună, dacă aşa ceva există în România, nu te lua după reclamele cu bonusuri şi disconturi, menite să te facă să crezi că banca e de fapt buni care îţi strecoară peste noapte bani în buzunar să îţi iei mâine ceva bun. Verifică-le la sânge taxele şi comisioanele şi alege-i pe cei cu cele mai mici, nu uita că fiecare serviciu pe care ţi-l fac se plăteşte aşa că asigură-te că ştii cât le dai pentru orice.
Limitează-te la o bancă, maxim două şi nu, nu ai nevoie de card ataşat la fiecare din ele. Despre bănci trebuie să mai studiez şi pe cale de consecinţă mai urmează articole.
5. Micşorează consumul la lucrurile indispensabile. Nu spun să trăieşti al lumina lumânării, dar observă-te şi vezi câte obiceiuri nesănătoase ai în legătură cu energia în oricare firmă a ei.
De câte ori ai un televizor pornit într-o cameră, calculatorul în alta şi tu eşti în a treia? Sau treci ca o cometă prin casă lăsând becurile aprinse până peste 30 de minute când ajungi din nou în camera aia? Câtă apă foloseşti să speli un amărât de pahar?  Crezi că dacă faci baie în fiecare seară, mă refer la alea cu cada plină ochi eşti mai curat decât de la un duş? Fierbi un litru de apă pentru o cană de ceai? Laşi aragazul pornit în ideea că în 5  minute vei pune altceva pe el şi nu vrei să-l aprinzi din nou?
Toate astea nu salvează foarte mulţi bani fiecare în sine dar adunate pe un an pot însemna mult şi mai faci şi un bine planetei.



Cheltuieste mai putin decat castigi

         Unul din fixurile mele este să mă documentez, dacă nu aş şti deja probabil aş citi vreo 5 tutoriale despre cum să îmi leg şireturile, numai aşa ca să fiu sigură că am acoperit mai toate unghiurile posibile.
         Vă daţi seama ce s-a întâmplat când am decis să îmi schimb stilul de viaţă. Am citit şi am tot citit. După care am început un prim blog care a avut rolul să mă schimbe un pic pe mine ca mod de gândire, să mă înveţe să nu mai văd totul în negru, să descopăr frumuseţea în orice.
         Mi-a reuşit, nici măcar nu îmi mai aduc aminte când am fost în depresie ultima dată, nici măcar tristeţi ocazionale nu mai am, dar suferinţe îndelungate de mai multe săptămâni.
         Mă gândesc că dacă îţi poţi schimba obiceiurile de gândire îţi poţi schimba orice. Aşa că am trecut la blogul doi, dedicat organizării financiare, domestice şi de care se va mai dovedi că e nevoie.
         Sun eticheta Cele 10 porunci or să apară pe blog regulile care trebuie neapărat respectate dacă vrei să vezi lumina de la capătul tunelului.
         Majoritatea blogurilor pe care le-am citit s-au adresat americanilor, aşa că lucrurile trebuie un pic adaptate să meargă în România dar cred că e posibil.
         Prima regulă în organizarea financiară este „Cheltuieşte mai puţin decât câştigi” sau dacă nu vrei să te simţi restricţionat în vreun fel „Câştigă mai mult decât cheltuieşti” deşi cele două enunţuri nu sunt aceleaşi în înţelesul lor.
         Pentru respectarea regulii trebuie să ştii trei lucruri : cât câştigi, cât cheltuieşti şi pe ce. Dacă te afli în poziţia mea în care nu ai idei niciodată cât vei câştiga atunci supraveghează situaţia vreo 6 luni şi fă o medie lunară. În lunile cu plus limitează-te la suma medie stabilită, pune restul bine şi nu te atinge de ei sub nici o formă, în lunile cu minus completează din rezervă până la medie, evident nici acum nu depăşi limita.
         Organizează-ţi cheltuielile pe celebra piramidă a lui Maslow dar simte-te liber să o personalizezi.
         Stabileşte activul şi pasivul, e posibil să crezi că ai bani dar nivelul datoriilor să  fie atât de mare încât să ieşi mult pe minus la momentul  comparării celor două.
         Primul pas este să îţi plăteşti datoriile, primele cele cu dobânzi mai mari, apoi din aproape în aproape câte una până când ai scăpat de ele. Nu mai face alte datorii în măsura posibilului.
         Începe să economiseşti. Banii pe care i-ai salvat reducând cheltuielile sub venituri împarte-i, plăteşte cu o parte datoriile şi pune restul într-un fond de urgenţă. Ideea că eşti la adăpost în caz de vreun necaz  neprevăzut, că te poţi ajuta singur fără să fie nevoie de vreun alt împrumut face mai mult decât plata mai rapidă a datoriilor.
         Când ai terminat cu datoriile nu îţi schimba obiceiul, continuă să îţi păstrezi veniturile mai mari decât cheltuielile şi economiseşte diferenţa. După i vreme vei avea şi loc să planifici nişte forme de venit pasiv cu ceea ce depăşeşte fondul de siguranţă.
         Dacă eşti ca mine şi nu îţi place să rişti, stabileşte o sumă  mică în baza căreia să operezi de fiecare dată, sumă pe care să o măreşti cu să zicem jumătate din ce ai obţinut din investiţie. Aşa vei dormi liniştit, contul de economii va creşte şi dacă e să faci un pas greşit la un moment dat te vei putea redresa rapid.

         

Celalat buzunar

Până să scriu despre organizarea casei, trebui întâi să o cumpăr, pe cale de consecinţă, să mă organizez financiar.
         Multă vreme nu am ştiut în ce direcţii pleacă banii mei, nu am avut niciodată un buget, ideea de a-mi planifica cheltuielile îmi era străină, cumpăram sub imperiul lui „îmi trebuie acum” şi apoi mă întrebam vreo 3 secunde de ce am rămas fără bani.
         Pe calea asta m-am ales cu multe lucruri care nu îmi folosesc, cu multe pe care nu le-aş mai cumpăra a doua oară, cu multe care nu se potrivesc de nici un fel scopului în care au fost cumpărate.
         Eu nu fac parte din categoria oamenilor care ştiu în fiecare lună câţi bani le intră în casă. Banii vin când vor ei, când mulţi deodată când insuficienţi pentru o lună de zile. În condiţiile astea decizia de a face un credit ar echivala cu o cerere pentru cel puţin o boală cardiacă sănătoasă. Măsuri trebuiau luate.
         În ultimul meu blog pe tema banilor promiteam să mă apuc să scriu măcar un registru de intrări şi ieşiri. Nu am apucat, de principiu pentru că sunt comodă şi dezorganizată. Este însă în continuare în program împreună cu o agendă de planificare pentru anul 2014, pe care să o adaptez în cursul unui an întreg ca pentru 2015 să fie şi mai bună. Ca o favoare specială pentru mine, agenda asta va fi handmade măcar să îmi îmbin nevoia de frumos cu nevoia de organizare.
         Ce am reuşit să pun totuşi în practică este o metodă de a împiedica banii să îmi curgă din buzunar . Probabil o cunoaşteţi sub diferite nume, eu îi zic Tehnica celuilalt buzunar.
         Este o tehnică simplă care la mine a necesitat existenţa a trei cutii, asta pentru că le aveam prin casă, în lipsa lor 3 plicuri sunt mai mult decât suficiente.
         Cum funcţionează?
         Avem cu toţii cheltuieli zilnice, pe care cei care au reuşit să îşi facă bugete  le-au prevăzut cu titlul „de neevitat”.
         Biletele pentru autobuz au fost al mine în categoria asta şi de asemenea cafeaua băută în oraş. Mda la mine la lucru am timpi mari de aşteptare pe care îi consum într-o cafenea pentru că nici să plec pentru o perioadă determinată nu îmi permit
         Înainte,  în ziua în care nu făceam una din cheltuielile astea banii rămâneau în portofel de unde se evaporau magic, nu se ştie pe ce. Acum în fiecare seară îmi fac un scurt inventar. Am mers azi cu autobuzul? Nu, indiferent din ce motiv -  am mers cu un prieten cu maşina, am preferat să fac o plimbare lungă până acasă, am lucrat de acasă, banii mi-au rămas.  Am ajuns la cafea? Din nou nu, fie că nu am avut timp, fie că nu am plătit eu, fie că…..nu contează de ce nu am consumat banii aceia, esenţial e că încă îi am.
         De asemenea am început să mă gândesc de două ori înainte de a-mi cumpăra fleacuri. Aici intră orice articol nenecesar care costă maxim 15 lei, de exemplu covrigii cu măsline 2 lei bucata. Ştiu e insignifiant, nici nu m-aş fi gândit la ei dacă nu aş fi descoperit că mi se umflă picioarele după ce mănânc fiindcă-s prea săraţi. Eşarfa aia minunată la reducere cu 5 lei, fără de care nu pot trăi azi şi pe care nu o voi mai purta a doua oară, taxiul pe care îl iau fiindcă mi se pare prea mult să merg 15  minute pe jos deşi nu mă grăbesc nicăieri, revista cu nu ştiu ce produs la ofertă, cartea scoasă în colecţia nu ştiu cărui ziar.
         Îmi pun în discuţie toate sumele mici pe care sunt tentată să le dau ca nefiind importante, pentru produse pe care le cataloghez cu „lasă că merit şi eu 10 lei” care s-au dovedit a putea ajunge al 100 de lei pe săptămână
         Seara banii nefolosiţi la cheltuielile de neevitat şi cei salvaţi de la cumpărarea de fleacuri, trec în prima cutie care este aşezată lângă calculator să nu găsesc scuze de genul e prea departe. Duminică toţi banii din cutia zilnică trec în cutia săptămânală. Cu ocazia asta fac şi schimburile de bancnote din mici aşa cum sunt în cutia de săptămână în mai mari.  La final de lună  se  mută în ultima cutie, unde vor sta până la constituirea unui fond de urgenţă de 3000 de lei ( echivalentul ratei ipotecare pe care încă nu o am pe 3 luni). Ultima cutie este obligatoriu într-o cameră în care nu intru zilnic şi e nevoie de ceva efort pentru a ajunge la ea.
         Pasul următor va implica şi o bancă, nu m-am decis care, voi studia problema în decembrie, în care bancă 3000 de lei vor ajunge când în ultima cutie se vor găsi 3500 de lei.
         Faptul că ignorăm sumele mici este un duşman al organizării noastre. M-am apucat de  treaba asta în septembrie şi deja am  900 de lei, pe care oricum nu i-aş mai fi avut dacă îi lăsam în portofel pentru că aş fi găsit eu pe ce să îi dau.
         Având rezultatul acesta o consider o idee bună pe care o voi păstra.


Sa facem ordine

Eu m-am născut dezordonată, nu este o alegere, unii dintre noi sunt aşa, nu ne deranjează haosul, ne găsim uşor drumul prin el şi nu atunci nu vedem de ce am pierde din timpul nostru de distracţie pentru chestii cum ar i ordinea. Nouă ne funcţionează sistemul „merge şi aşa”. Şi nu e bine.
         Pentru că navighez prin haos pierd multe, pierd timp, pierd bani, pierd ocazii. Şi blogul acesta a fost început cu altă idee la bază însă observă că se transformă pe măsură ce mă interesează mai puţin cosmeticele  şi mai mult liniştea sufletească. Drept urmare probabil voi păstra o pagină pentru sfaturi de frumuseţe şi restul blogului va merge în altă direcţie.
         Cum spuneam în ultima vreme am simţit nevoia de ordine, mi-am trăit mai bine de un sfert de viaţă fiind spontană şi rezultatele au fost neconvingătoare.
Am privit în urmă şi mi-am dat seama că nu am idei pe ce s-au dus banii cu care mi-aş fi putut cumpăra o casă de exemplu.
Am privit în jur şi mi-am dat seama că am prea multe obiecte, prea multe obiceiuri şi prea multe lucruri care nu îmi sunt de folos, care trebuie aruncate sau înlocuite.
Şi atunci am privit înainte şi m-am decis să fac din blogul acesta un loc de învăţat şi dezvoltare care să îmi ajute nu numai mie ci şi altora care poate se găsesc în aceeaşi situaţie.
Multe nu sunt ideile mele, în fond mersul pe jos şi apa caldă s-au inventat de mult dar din toate câte le citesc, din toate câte le văd, unele se pot aplica sau adapta să funcţioneze şi în cazul meu. Unele vor fi poate doar traduse, de curând mi-a ieşit din cap ideea că toată lumea vorbeşte patru limbi şi că nu pot ajuta dacă traduc lucruri deja publicate  dar nu în română.
Cu organizarea nu ştiu cum o să meargă, nu mă pricep grozav la construit bloguri dar cred că există tutoriale şi pe tema asta aşa că voi merge învăţând să depăşesc fiecare problemă pe măsură ce apare.

Acesta ar fi trebuit să fie începutul unui articol dar m-am întins prea mult aşa că îl las de sine stătător ca o declaraţie de intenţii, unul din lucrurile pe care le-am învăţat între timp fiind că articolele eficiente sunt cele scurte cu informaţie concentrară, nimeni nu are nevoie să citească trei pagini de consideraţii filozofice când de fapt caută un sfat pentru spălatul geamurilor.