Celalat buzunar

Până să scriu despre organizarea casei, trebui întâi să o cumpăr, pe cale de consecinţă, să mă organizez financiar.

         Multă vreme nu am ştiut în ce direcţii pleacă banii mei, nu am avut niciodată un buget, ideea de a-mi planifica cheltuielile îmi era străină, cumpăram sub imperiul lui „îmi trebuie acum” şi apoi mă întrebam vreo 3 secunde de ce am rămas fără bani.

         Pe calea asta m-am ales cu multe lucruri care nu îmi folosesc, cu multe pe care nu le-aş mai cumpăra a doua oară, cu multe care nu se potrivesc de nici un fel scopului în care au fost cumpărate.

         Eu nu fac parte din categoria oamenilor care ştiu în fiecare lună câţi bani le intră în casă. Banii vin când vor ei, când mulţi deodată când insuficienţi pentru o lună de zile. În condiţiile astea decizia de a face un credit ar echivala cu o cerere pentru cel puţin o boală cardiacă sănătoasă. Măsuri trebuiau luate.

         În ultimul meu blog pe tema banilor promiteam să mă apuc să scriu măcar un registru de intrări şi ieşiri. Nu am apucat, de principiu pentru că sunt comodă şi dezorganizată. Este însă în continuare în program împreună cu o agendă de planificare pentru anul 2014, pe care să o adaptez în cursul unui an întreg ca pentru 2015 să fie şi mai bună. Ca o favoare specială pentru mine, agenda asta va fi handmade măcar să îmi îmbin nevoia de frumos cu nevoia de organizare.

         Ce am reuşit să pun totuşi în practică este o metodă de a împiedica banii să îmi curgă din buzunar . Probabil o cunoaşteţi sub diferite nume, eu îi zic Tehnica celuilalt buzunar.

         Este o tehnică simplă care la mine a necesitat existenţa a trei cutii, asta pentru că le aveam prin casă, în lipsa lor 3 plicuri sunt mai mult decât suficiente.

         Cum funcţionează?

         Avem cu toţii cheltuieli zilnice, pe care cei care au reuşit să îşi facă bugete  le-au prevăzut cu titlul „de neevitat”.

         Biletele pentru autobuz au fost al mine în categoria asta şi de asemenea cafeaua băută în oraş. Mda la mine la lucru am timpi mari de aşteptare pe care îi consum într-o cafenea pentru că nici să plec pentru o perioadă determinată nu îmi permit

         Înainte,  în ziua în care nu făceam una din cheltuielile astea banii rămâneau în portofel de unde se evaporau magic, nu se ştie pe ce. Acum în fiecare seară îmi fac un scurt inventar. Am mers azi cu autobuzul? Nu, indiferent din ce motiv -  am mers cu un prieten cu maşina, am preferat să fac o plimbare lungă până acasă, am lucrat de acasă, banii mi-au rămas.  Am ajuns la cafea? Din nou nu, fie că nu am avut timp, fie că nu am plătit eu, fie că…..nu contează de ce nu am consumat banii aceia, esenţial e că încă îi am.

         De asemenea am început să mă gândesc de două ori înainte de a-mi cumpăra fleacuri. Aici intră orice articol nenecesar care costă maxim 15 lei, de exemplu covrigii cu măsline 2 lei bucata. Ştiu e insignifiant, nici nu m-aş fi gândit la ei dacă nu aş fi descoperit că mi se umflă picioarele după ce mănânc fiindcă-s prea săraţi. Eşarfa aia minunată la reducere cu 5 lei, fără de care nu pot trăi azi şi pe care nu o voi mai purta a doua oară, taxiul pe care îl iau fiindcă mi se pare prea mult să merg 15  minute pe jos deşi nu mă grăbesc nicăieri, revista cu nu ştiu ce produs la ofertă, cartea scoasă în colecţia nu ştiu cărui ziar.

         Îmi pun în discuţie toate sumele mici pe care sunt tentată să le dau ca nefiind importante, pentru produse pe care le cataloghez cu „lasă că merit şi eu 10 lei” care s-au dovedit a putea ajunge al 100 de lei pe săptămână

         Seara banii nefolosiţi la cheltuielile de neevitat şi cei salvaţi de la cumpărarea de fleacuri, trec în prima cutie care este aşezată lângă calculator să nu găsesc scuze de genul e prea departe. Duminică toţi banii din cutia zilnică trec în cutia săptămânală. Cu ocazia asta fac şi schimburile de bancnote din mici aşa cum sunt în cutia de săptămână în mai mari.  La final de lună  se  mută în ultima cutie, unde vor sta până la constituirea unui fond de urgenţă de 3000 de lei ( echivalentul ratei ipotecare pe care încă nu o am pe 3 luni). Ultima cutie este obligatoriu într-o cameră în care nu intru zilnic şi e nevoie de ceva efort pentru a ajunge la ea.

         Pasul următor va implica şi o bancă, nu m-am decis care, voi studia problema în decembrie, în care bancă 3000 de lei vor ajunge când în ultima cutie se vor găsi 3500 de lei.

         Faptul că ignorăm sumele mici este un duşman al organizării noastre. M-am apucat de  treaba asta în septembrie şi deja am  900 de lei, pe care oricum nu i-aş mai fi avut dacă îi lăsam în portofel pentru că aş fi găsit eu pe ce să îi dau.

         Având rezultatul acesta o consider o idee bună pe care o voi păstra.