La studio

Pe Ramona nu o văzusem de vreo 5 ani, de când terminasem facultatea şi nici înainte nu eram chiar cele mai bune amice. De fapt ne învârteam în cercuri diferite, eu străduindu-mă să termin sef de promoţie, ea mulţumindu-se să treacă examenele, aflasem întâmplător că trebuia să şi muncească de vreme ce ai ei nu o puteau ajuta financiar.

În ziua de după absolvire fiecare plecase pe drumul ei şi cumva nu ne mai intersectaserăm de atunci. Ramona nu a participat la nici unul din examenele la care eu mă prezentasem conştiincios reuşind cu mari eforturi să obţin titularizarea la ţară.  

Da, după ce am absolvit am aflat că nu conta câtă carte ştii ci mai degrabă pe cine cunoşti ca să predai engleza copiilor din oraş. Pentru un post într-o şcoală bună, aducătoare de renume şi meditaţii probabil ar fi trebuit să îmi vând amândoi rinichii aşa că renunţasem la idee şi făceam în fiecare zi 50 de kilometri dus şi 50 întors spre şcoala mea din mijlocul câmpului, unde şi pe copii şi pe părinţi îi interesau cec-urile de alocaţie şi nu cum se spune la sapă în engleză.

Mi-aduc aminte ziua aia de martie mohorât cu lapoviţă şi noroaie, coborâsem din autobuz aproape pe înserat nedecisă dacă să fiu supărată că iar nu mai aveam timpul şi energia să mai fac ceva pentru mine sau bucuroasă că era întuneric şi nu îmi vedea nimeni noroiul de pe cizmele aflate prin al treilea an de purtare intensivă.

Dacă ea nu s-ar fi oprit şi nu ar fi insistat să vorbim eu nu aş fi recunoscut-o, cei 5 ani care pe mine mă îmbătrâniseră pentru ea făcuseră minuni. Era mai suplă decât pe vremuri, se mişca parcă altfel cu o eleganţă care înainte îi era străină şi fiecare detaliu de la pantofii negri la firele de păr lucioase şi tunse impecabil dădeau de gol un stil din acela simplu care necesită bani mulţi.

Am mers la o cafea şi o clipă am ezitat în pragul cafenelei, eram prea prost îmbrăcată pentru lumea de catifea şi cristal în care mă atrăgea Ramona dar eram şi curioasă aşa că mi-am călcat pe inimă şi am intrat, în fond unde era să mă mai întâlnesc eu cu oamenii de acolo, cine avea să îşi amintească paltonul meu potrivit pentru o campanie de război în Rusia.

-         Eşti la catedră? m-a întrebat imediat ce ne-am aşezat

-         Da, la ţară, am recunoscut privindu-mi picioarele pierdute în gogoloaiele de noroi. Tu?

Ramona a învârtit lent ceaşca de porţelan în mână, parcă încercând să decidă dacă esta sau nu cazul să îmi spună.

-         Eu sunt la studio 20

-         La  vreo televiziune? M-am gândit că asta ar cam fi explicat modul în care arată

-         Nu, la videochat.

M-a privit sfidător şi a aşteptat să spun ceva

-         Cum nu îmi ţii şi tu o morală ca restul colegelor noastre?

-         De ce? Ce faci de fapt acolo?

-         Vorbesc, vorbesc şi iar vorbesc, îmi folosesc şi eu la ceva cunoştinţele de engleză din facultate, că oricum majoritatea clienţilor sunt americani.

Din nou a aşteptat dar mintea mea era departe de vreun discurs moralizator, am fost un pic surpinsă când am auzit ce întreb

-         Şi e greu? Despre ce vorbeşti?

-         Despre orice, deşi în ultima vreme vorbesc mai mult despre cărţi, am decis eu aşa că îmi place literatura şi sunt destui oameni care nu au cu cine schimba o vorbă.

M-am întrebat când avusesem timp să mai citesc ceva complicat, după ce ajungeam acasă şi terminam cu nesfârşitele planuri de lecţie, mape şi referate mi se închideau ochii de somn şi  doua zi trebuia să mă trezesc devreme

-         Lucrezi mult?

-         Ca şi tine probabil, 40 de ore pe săptămână, aranjate în fel şi chip să mă pot duce la cursuri, am făcut o facultate pe fugă, de a doua vreau să mă bucur.

-         Câştigi cât să îţi mai permiţi o facultate?

Ramona a zâmbit şi a ridicat din umeri neglijent, întotdeauna evitase discuţiile despre bani, dar privind-o nu te prea îndoiai de cât câştigă.

-Şi...de data asta am privit eu ceaşca îndelung înainte de a întreba, adică te-ai........

- Nu mi-am scos în viaţa mea nici măcar sacoul în faţa camerei dacă asta încerci să întrebi,  pe mine mă plătesc pentru conversaţie şi companie, pentru sex e treaba lor unde se duc.

Am  mai privit-o odată pe Ramona apoi din nou gogoloaiele de noroi în care mi se pierdeau picioarele şi mi-am amintit cât de mult îmi dorisem încă o facultate şi cum am renunţat la visul ăsta, apoi m-am decis.

Pe Ramona o văd în continuare rar, ea are cursuri de dimineaţă, eu am ateliere după amiază, dar uneori ne întâlnim la o cafea să ne minunăm împreună cât de bine ne merge faţă de colegii noastre de facultate bugetari.