Sa decoram frate

Ştiu căutarea casei mele a fost un fel de odisee, de fapt nu chiar un fel ci însăşi ODISEEA şi acum se pare că în sfârşit am găsit-o, mai bine chiar decât am sperat. Am avut întotdeauna o reticenţă în faţa apartamentelor aranjate după sufletul altora, în faţa lambriurilor maron închis în bucătărie care îmi întunecau dulceaţa dimineţilor de vară, în faţa băilor cenuşii care îmi tulburau concentrarea în momente esenţiale, adecă nah eu mă concentrrez mai bine în turcoaz sau trandafiriu.

Am zis că mi-a pus Dumnezeu mâna în cap când am găsit un apartament aşa nou că nici nu e terminat, miroase a ziduri ude şi tencuiala încă nu s-a uscat pe pereţi, era cât pe ce să dau şi o petrecere de fericire că urma să decorez eu totul de la cap la coadă.

Bine, să ne înţelegem, încă nu l-am luat dar am perspectiva asta şi când mi-a zis constructorul că pot să-mi dau cu părerea la decorare, în limitele bugetului iniţial sau cu neşte bani în plus şi peste bugetul ăla am zis că mi-a pus Dumnezeu mâna în cap.

După ce m-am aşezat pe o canapea şi m-am întrebat raţional cum vreau eu să arate bucătăria mi-am dat seama că mâna aia era cam ca în bancul cu ruşii, adică nu era mână era picior şi nu era în cap era în fund, în rest perfect adevărat.

Ştiam o singură treabă, bucătăria mea trebuia să fie luminoasă, dar verde sau galbenă? Cu buburuze sau cu margarete? Cu mobila albă sau cremuliu bejuliu? Pe tot peretele sau suspendată?

Destul de repede mi-am dat seama că aveam problema asta şi cu baia, apoi cu sufrageria? Ce naiba pui în 26 de mp e sufragerie?

Plus că nu mi se aranjau deloc în ochii minţii rafturile pe pereţi, unele colţuri erau prea încărcate, altele goale rău şi voiam şi un pervaz lat cu pernuţe la fereastră unde să pot citi leneş şi balansoar.

Era clar că eram prinsă până peste cap şi mi-aduceam aminte că nimeni nu mă acuzase vreodată că aş avea un stil înăscut.Pe scut mintea mea arăta cam aşa

de alfel din cauza asta am şi intrat pe Art Deco Zone, imaginea asta m-a convins că oamenii ştiu prin ce chinuri ale creaţiei trec. Am citit că dacă le spun adevărul şi numai adevărul pot obţine ceva de genul ăsta

ceea ce e mai mult decât în regulă.

Aşa că o să le spun că îmi place să gătesc şi sunt neatentă, că toate mobilele din viaţa mea şi toate hainele din garderoba mea au cunoscut pete de mâncare, că bucătăria sufletului meu e aia a bunicii cu mănunchiuri de mentă legate de un cârlig, în care albul şi cromul sunt interzise.

O să le spun că îmi place să citesc şi vreau să pot face exerciţii acasă, eventual cu nasul într-o carte, că ador ciocolata caldă aia cremoasa  făcută cu lapte, miere şi ciocolată nu plicurile nesuferite de ciocolată instant, că în patul meu trebuie să fie loc mult şi pe noptiere trebuie să fie cărţi multe, că sunt dependentă de oglinzi nu din narcisism cu din neglijenţă şi poate o oglindă în hol mă va salva de umilinţa de a mă trezi în papuci pufoşi pe stadă.

O să de spun toate astea şi o să văd ce o să rezulte şi poate o să cred din nou că Dumnezeu mi-a pus mâna în cap.